„Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni, din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție și 24 luni perioada de notificare a defectelor”, arată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, într-un comunicat.
Lucrările de construcție ar urma să înceapă astfel cel mai devreme în acest an și să fie finalizate în 2017.
„Întrucât în zona intersecției sunt amplasate numeroase construcții având multiple destinații: unitate militară, locuințe, depozite, clădiri industriale, etc., realizarea obiectivului va facilita accesul agenților economici și al populației din cartierele din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Bucureștiului, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Pasajul Domnești va rezolva o problemă acută a zonei, determinând la final, un trafic civilizat”, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.
Compania de Drumuri așteaptă oferte din partea constructorilor până la 30 aprilie.
Licitația este organizată după ce locuitorii din zonă (aproximativ 20.000 de persoane) s-au plâns că nu pot circula, întrucât Prelungirea Ghencea, șoseaua care face legătura între București și localitatea Domnești, are o singură bandă pe sens, iar numărul mașinilor este în creștere. În plus, spun ei, lipsa infrastructurii pietonale reprezintă un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.
Lărgirea la două benzi pe sens a centurii București Sud, cu realizarea pasajului suprateran în zona centurii București-Domnești, a fost inclusă în 2013 pe lista proiectelor prioritare ale Guvernului pentru anul 2014.
Indicatorii tehnico-economici ai proiectului, aprobați de Executiv în noiembrie 2014, arată că valoarea totală a investiției este estimată la aproape 250 de milioane de lei.